Toate bibliotecile islamice

76 - The Man - Al-'Insān

:1

Nu a trecut oare peste om o vreme când nu este nimic amintit?

:2

Noi am creat omul, pentru a-l pune la încercare, dintr-o picătură de sămânţă şi amestecuri. Noi i-am dat auzul şi văzul.

:3

L-am călăuzit pe Calea cea Dreaptă, fie că va fi mulţumitor, fie că va fi tăgăduitor.

:4

Tăgăduitorilor le-am pregătit lanţuri, juguri şi Jăratec.

:5

Neprihăniţii vor bea dintr-un pocal o licoare cu camfor.

:6

Robii lui Dumnezeu vor bea din izvoare pe care le vom face să ţâşnească din belşug,

:7

căci ei îşi împlinesc făgăduinţele, se tem de o zi al cărui rău se va răspândi în tot locul.

:8

Ei dau de mâncare din dragoste pentru El, sărmanului, orfanului şi prinsului:

:9

“Noi vă dăm de mâncare de dragul lui Dumnezeu şi nu vrem de la voi nici răsplată, nici mulţumire.

:10

Nouă ne este frică de Domnul nostru în ziua cea cruntă şi nimicitoare.”

:11

Dumnezeu i-a ferit însă de răul acelei Zile şi le va da să întâlnească numai voioşie şi bucurie.

:12

El îi va răsplăti pentru răbdarea lor cu o grădină şi cu mătase.

:13

Culcaţi pe paturi de nuntă nu vor suferi nici de soarele arzător şi nici de gerul pişcător.

:14

Umbra se va lăsa peste ei, iar fructele se vor apleca să fie culese.

:15

Printre ei vor umbla vase de argint şi pocaluri de cleştar,

:16

de cleştar şi de argint, umplute cu măsură.

:17

Vor bea dintr-un pocal un amestec de ghimbir,

:18

şi dintr-un izvor numit acolo Salsabil.

:19

Flăcăiandrii nemuritori se vor învârti în jurul lor — văzându-i vei crede că sunt mărgăritare neînşirate!

:20

Când vei privi în jur, vei vedea desfătare şi o mare împărăţie.

:21

Ei vor purta veşminte verzi, de satin şi de brocart şi vor fi împodobiţi cu brăţări de argint. Domnul lor le va da să bea o băutură prea-curată.

:22

“Toate acestea vă vor fi vouă răsplată a trudei voastre drept mulţumire!”

:23

Noi am pogorât asupra ta Coranul.

:24

Rabdă pentru Domnul tău! Nu da ascultare nici păcătosului şi nici tăgăduitorului dintre ei!

:25

Aminteşte Numele Domnului tău în zori şi în amurg!

:26

Noaptea, prosternează-te înaintea Lui şi preamăreşte-L noapte lungă.

:27

Ei iubesc degrabă-trecătoarea şi dau la spate o Zi grea.

:28

Noi i-am creat şi le-am întărit încheieturile, însă dacă vrem, îi putem înlocui cu alţii asemenea lor.

:29

Aceasta este o amintire! Cel care vrea, apucă spre Domnul său pe o cale,

:30

însă voi nu voiţi decât ceea ce Dumnezeu voieşte. Dumnezeu este Cunoscător, Înţelept.

:31

El lasă să intre pe cine voieşte în milostivenia Sa, iar celor nedrepţi le-a pregătit o dureroasă osândă.