Toate bibliotecile islamice

15 - The Rocky Tract - Al-Ĥijr

:1

Alif. Lam. Ra. Acestea sunt versetele Cărţii şi ale unui Coran desluşit!

:2

S-ar putea ca cei care tăgăduiesc să dorească să fie supuşi!

:3

Lasă-i să mănânce şi să se bucure o vreme. Nădejdea le face plăcere, însă curând vor afla!

:4

Noi nu am nimicit nici o cetate fără ca ea să nu fi avut o carte cunoscută.

:5

Nici o adunare nu o ia înaintea sorocului ei, însă nu-l poate nici întârzia.

:6

Ei spuneau: “O, tu cel asupra căruia s-a pogorât amintirea, tu eşti un îndrăcit!”

:7

De ce, dacă spui adevărul, nu ai venit la noi cu îngerii?

:8

Noi nu pogorâm îngerii decât întru Adevăr, aşa că nu vor avea mult de aşteptat.

:9

Noi am pogorât amintirea şi asupra ei veghem.

:10

Noi am mai trimis şi înaintea ta (profeţi) printre obştile celor dintâi.

:11

Nici un trimis nu a venit însă la ei, fără ca ei să nu-l batjocorească.

:12

Şi astfel îi tăiem cale în inimile nelegiuiţilor.

:13

Ei nu cred în El, în ciuda obiceiului celor dintâi.

:14

Chiar de le-am fi deschis o poartă a cerului şi ei ar fi putut urca,

:15

tot ar fi spus: “Privirile ne sunt ameţite ori suntem nişte oameni vrăjiţi.”

:16

Noi am pus zodii pe cer şi l-am împodobit pentru cei care îl privesc

:17

şi îl păzim de orice diavol, bun de bătut cu pietre,

:18

afară de cel care ascultă pe furiş şi pe care o flacără strălucitoare îl urmăreşte.

:19

Pământul, Noi l-am întins, am aruncat pe el munţii, şi am făcut să crească pe el totul cu cumpătare.

:20

Noi v-am făcut hrană vouă, precum şi celui pe care voi nu-l hrăniţi.

:21

Din orice lucru la Noi se află grămezi, însă îl facem să coboare după o măsură cunoscută.

:22

Noi am trimis vânturile cu nori grei şi am trimis din cer apă cu care vă adăpăm şi pe care voi nu aveţi putinţa s-o păstraţi.

:23

Noi suntem Cei care dăruiesc viaţa şi moartea şi Noi suntem Moştenitorii!

:24

Noi îi cunoaştem pe întâii veniţi dintre voi şi îi cunoaştem şi pe cei de pe urmă.

:25

Domnul tău este Cel ce îi va strânge pe toţi. El este Înţelept, Ştiutor.

:26

Noi am creat omul din lut, dintr-un glod uşor de frământat,

:27

iar pe djinii i-am creat, mai înainte, din focul Simumului.

:28

Când Domnul tău spuse îngerilor: “Eu voi crea un om din lut, dintr-un glod uşor de frământat,

:29

după ce îi voi desăvârşi chipul şi voi sufla în el din Duhul Meu, prosternaţi-vă înaintea lui.

:30

Toţi îngerii, laolaltă, se prosternară,

:31

afară de Iblis care a refuzat să fie cu cei care se prosternează!

:32

Dumnezeu spuse: “O, Iblis! Tu de ce nu eşti printre cei care se prosternează?”

:33

El spuse: “Nu am să mă prosternez înaintea unui om pe care tu l-ai creat din lut, dintr-un glod uşor de frământat.”

:34

Dumnezeu spuse: “Ieşi de aici! Să fii bătut cu pietre!

:35

Fie blestemul asupra ta până în Ziua Judecăţii!”

:36

El spuse: “Domnul meu! Dă-mi un răgaz până în Ziua în care oamenii vor fi înviaţi.”

:37

Dumnezeu spuse: “Ai acest răgaz

:38

până în ziua timpului cunoscut (de Noi).”

:39

El spuse: “Domnul meu! Pentru că Tu m-ai dus în greşeală, eu le voi arăta răul pe pământ sub înfăţişări înşelătoare şi pe toţi îi voi duce în greşeală,

:40

afară de robii Tăi curaţi.”

:41

El spuse: “Aceasta este pentru mine o cale dreaptă:

:42

Tu nu ai nici o împuternicire asupra robilor Mei, în afara celui care te va urma dintre cei aflaţi în greşeală.”

:43

Gheena va fi locul lor de întâlnire, al tuturor.

:44

Ea are şapte porţi. Înaintea fiecărei porţi va fi o parte din ei,

:45

iar cei temători vor fi în grădini, lângă izvoare.

:46

“Intraţi în ele, în pace şi tihnă!”

:47

Noi le vom smulge orice ură din inimile lor. Şi aşa vor fi ca fraţii aşezaţi pe paturi faţă în faţă.

:48

Nici o osteneală nu-i va atinge şi niciodată nu vor fi de-acolo izgoniţi.

:49

Dă-le de ştire robilor Mei că Eu sunt Iertătorul, Milostivul,

:50

şi osânda Mea este osânda cea dureroasă!

:51

Dă-le de ştire despre oaspeţii lui Abraham!

:52

Ei spuseră intrând la el: “Pace!” El spuse: “Ne este frică de voi!”

:53

Ei spuseră: “Să nu-ţi fie frică! Noi îţi vestim un fecior înţelept.”

:54

El spuse: “Ce să-mi vestiţi, acum când bătrâneţea m-a atins? Ce-mi vestiţi?”

:55

Ei spuseră: “Noi îţi vestim doar adevărul. Nu fi dintre cei lipsiţi de nădejde!”

:56

El spuse: “Cine nu nădăjduieşte la milostivenia Domnului său, dacă nu cei rătăciţi?”

:57

Apoi el spuse din nou: “O, voi trimişilor! Care este treaba voastră?”

:58

“Noi am fost trimişi la un popor nelegiuit,

:59

însă nu şi la casa lui Lot, căci Noi îi vom mântui pe toţi

:60

afară de femeia sa.” Noi am hotărât ca ea să fie printre cei rămaşi în urmă.

:61

Când trimişii veniră la casa lui Lot,

:62

acesta spuse: “Voi sunteţi nerecunoscători.”

:63

Ei spuseră: “Nu!... Am venit la tine aducând ceea de care ei se îndoiesc,

:64

am venit la tine cu Adevărul şi suntem sinceri!

:65

Pleacă de cu noapte cu ai tăi! Mergi în spatele lor şi nimeni dintre voi să nu se uite înapoi! Mergeţi unde vi se porunceşte!”

:66

Aşa am hotărât pentru a vă mântui, căci mâine dimineaţă aceştia vor fi retezaţi.

:67

Locuitorii cetăţii veniră să ceară veşti.

:68

Lot le spuse: “Aceştia sunt oaspeţii mei. Nu mă faceţi de ruşine!

:69

Temeţi-vă de Dumnezeu şi nu mă acoperiţi de ruşine!”

:70

Ei spuseră: “Nu ţi-am oprit să te ocupi de lumi?”

:71

El spuse: “Dacă vreţi s-o faceţi, iată-le pe fetele mele!”

:72

Pe viaţa ta! În beţia lor umblau ca orbii!

:73

Strigătul îi luă la răsăritul soarelui.

:74

Noi am întors-o cu josul în sus şi am trimis asupra ei o ploaie cu pietre din Iad.

:75

Întru aceasta sunt semne pentru cei scrutători,

:76

căci ele sunt pe un drum statornic.

:77

Întru aceasta este un semn pentru credincioşi!

:78

Locuitorii din Al-Aika au fost nedrepţi

:79

şi Noi ne-am răzbunat, atunci, pe ei. Aceste două cetăţi sunt o pildă de netăgăduit.

:80

Locuitorii din Al-Hijr i-au socotit pe profeţi mincinoşi.

:81

Noi le-am adus semnele Noastre, însă ei le-au fost potrivnici.

:82

Pe când scobeau, în tihnă, locuinţe în munţi,

:83

strigătul i-a luat în zori.

:84

Ceea ce agonisiseră nu le-a slujit la nimic.

:85

Noi nu am creat decât întru adevăr cerurile, pământul şi ceea ce se află între ele. Ceasul va veni curând. Iartă cu iertăciune frumoasă!

:86

Domnul tău este Creatorul neostoit, Ştiutorul.

:87

Noi ţi-am dăruit şapte versete care se repetă, precum şi Coranul cel Mare.

:88

Nu pune ochii pe ce le-am dăruit unora dintre ei pentru o bucurie vremelnică şi nu te mâhni din pricina lor. Aripa ta coboar-o asupra credincioşilor.

:89

Spune: “Eu sunt un predicator cu vorbă limpede.”

:90

Noi am trimis osânda asupra celor care s-au despărţit

:91

şi au făcut Coranul bucăţi.

:92

Pe Domnul tău! Nu-i întreba pe toţi

:93

de aceea ce-au făptuit.

:94

Dă glas la ceea ce ţi s-a poruncit şi împotriveşte-te închinătorilor la idoli.

:95

Noi îţi suntem de ajuns înaintea celor care-şi bat joc,

:96

alăturând lui Dumnezeu un alt dumnezeu. Ei vor afla curând!

:97

Ştim că inima ţi se strânge de ceea ce spun,

:98

însă tu preamăreşte-L pe Domnul tău cu laude! Fii printre cei care se prosternează!

:99

Închină-te Domnului tău până ce-ţi va veni încrederea deplină!